Drumul către vinuri roșii cu caracter
Procesul de vinificație este coordonat de doi oenologi: Mihai Băniță, parte din echipa care a fondat LacertA în 2005, și Mihaela Oprea, reprezentantă a noii generații de oenologi români.
Împreună urmăresc aceelași viziune: exprimarea autentică a terroirului din Dealu Mare prin vinuri roșii complexe, elegante și cu un remarcabil potențial de învechire.
Strugurii sunt recoltați manual la maturitate deplină, atent sortați și prelucrați gravitațional în cramă, unde fermentația are loc la temperatură controlată. Vinurile roșii sunt apoi maturate aproximativ 12 luni în barrique-uri din cinci tipuri de stejar, atent alese pentru a adăuga complexitate și echilibru.
După maturarea în barrique vinurile își continuă evoluția în sticlă timp de minimum cinci ani, perioadă în care taninurile se rotunjesc, aromele capătă profunzime, iar vinul își exprimă pe deplin caracterul înainte de a ajunge în paharele iubitorilor de vin din România și din întreaga lume.
Învechirea vinurilor roșii
La finalul maturării în barrique, fiecare butoi este atent evaluat în funcție de structura vinului și expresia aromatică dobândită. Originea stejarului - Franța, România, Statele Unite, Canada, Ungaria sau alte regiuni cu tradiție - imprimă fiecărui vin o evoluție unică.
După multiple degustări, oenologii stabilesc destinația vinului din fiecare barrique: de la vinuri care exprimă eleganța soiului, până la asamblajele de referință, cele mai complexe.
Este un proces de precizie și pasiune, menit să păstreze identitatea LacertA și să creeze vinuri ample, structurate, cu potențial de învechire în sticlă.
După îmbuteliere, vinurile roșii rămân la învechire în cramă timp de minimum 5 ani, pentru ca timpul să desăvârșească ceea ce natura și măiestria oenologică au creat: vinuri cu personalitate, complexe și profunde, cu taninuri ferme, dar catifelate, care poartă în fiecare pahar amprenta terroirului și a timpului.
Periodic, vinurile sunt evaluate prin degustări succesive, iar anii de recoltă care dezvăluie cea mai bună evoluție în sticlă, cu complexitate și eleganță aparte, sunt selecționați pentru gama Vintage Collection.