Terms of service
1. CONDIȚII GENERALE
Acest site este operat de FINE WINE LACERTA S.R.L., o societate cu răspundere limitată înregistrată și funcționând conform legislației din România, având sediul social în sat Fințești, nr. 434, ap. 2, județul Buzău, România, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2010000795109, având codul unic de înregistrare RO18728563 (denumită în continuare „LacertA Winery” sau „LacertA”), număr de telefon 0374 887 474 și adresa de e-mail online@lacertawinery.ro.
Prezentul document stabilește termenii și condițiile de utilizare a site-ului de Internet www.lacertawinery.ro, împreună cu toate subdomeniile acestuia și cu orice alte domenii operate de LacertA Winery și care sunt redirecționate automat către domeniul www.lacertawinery.ro (denumite în continuare „Site”), precum și termenii și condițiile de achiziționare a produselor comercializate prin intermediul Site-ului și de transmitere a solicitărilor pentru degustări, vizite la cramă sau alte experiențe organizate de LacertA Winery (denumite în continuare „Termenii și Condițiile”).
Prin accesarea Site-ului, oricare și toți utilizatorii acestuia consimt să respecte Termenii și Condițiile, precum și legislația aplicabilă. Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate disponibile pe Site, precum și orice alte documente la care se face referire în cuprinsul Termenilor și Condițiilor fac parte integrantă din aceștia.
Prin acceptarea Termenilor și Condițiilor, vă asumați și sunteți de acord cu Politica de Cookies, Politica de Confidențialitate și orice alte documente la care se face referire în cuprinsul Termenilor și Condițiilor. Dacă nu sunteți de acord cu Termenii și Condițiile, inclusiv cu prevederile oricăror politici anterior menționate, vă rugăm să nu utilizați Site-ul.
Vă rugăm să citiți cu atenție Termenii și Condițiile înainte de a utiliza Site-ul, de a plasa orice comandă prin intermediul acestuia sau de a transmite orice solicitare prin formularul de contact sau formularul dedicat degustărilor.
Prin crearea unui cont pe Site și/sau utilizarea Site-ului și/sau plasarea unei comenzi și/sau transmiterea unei solicitări pentru degustări, orice utilizator al Site-ului acceptă în mod expres și fără echivoc Termenii și Condițiile în ultima versiune comunicată în cadrul Site-ului, existentă la data creării contului, utilizării Site-ului, plasării comenzii sau transmiterii solicitării.
Termenii și Condițiile pot fi modificați în mod unilateral de către LacertA Winery la orice moment, după cum este considerat potrivit de către LacertA Winery. Orice modificări aduse Termenilor și Condițiilor vor fi opozabile utilizatorilor Site-ului de la data publicării pe Site, urmând a fi aplicabile numai comenzilor înregistrate și solicitărilor transmise după publicarea modificărilor respective pe Site.
Pentru bună ordine, vă rugăm să verificați secțiunea Site-ului cuprinzând Termenii și Condițiile înainte de a plasa orice comandă sau de a transmite orice solicitare, întrucât este posibil ca Termenii și Condițiile să fi suferit modificări de la ultima vizită. Continuarea utilizării Site-ului și/sau plasarea unei comenzi și/sau transmiterea unei solicitări echivalează cu acceptarea modificărilor intervenite asupra Termenilor și Condițiilor și/sau a versiunilor actualizate ale Termenilor și Condițiilor.
Acceptarea Termenilor și Condițiilor se confirmă prin bifarea checkbox-ului corespunzător din Site și/sau prin trimiterea unei comenzi și/sau prin efectuarea unei plăți aferente unei comenzi plasate pe Site și/sau prin transmiterea unei solicitări prin formularul dedicat degustărilor.
Utilizarea Site-ului, plasarea oricărei comenzi prin intermediul acestuia și/sau transmiterea unei solicitări pentru degustări implică reprezentarea și garantarea de către utilizator a faptului că a împlinit vârsta de 18 ani, având deplină capacitate de exercițiu și fiind în măsură să își exprime consimțământul valabil cu privire la Termeni și Condiții. În momentul accesării Site-ului, orice utilizator va confirma că a împlinit vârsta de 18 ani prin bifarea checkbox-ului corespunzător. Pentru claritate, băuturile alcoolice pot fi achiziționate doar de către persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.
Dacă aveți orice întrebări cu privire la Termeni și Condiții, vă rugăm să contactați LacertA Winery la numărul de telefon 0374 887 474 sau la adresa de e-mail online@lacertawinery.ro.
2. DEFINIȚII
În cuprinsul Termenilor și Condițiilor, termenii de mai jos vor avea următoarea semnificație:
Bunuri - orice produs disponibil la vânzare prin intermediul Site-ului, inclusiv, dar fără a se limita la, vinuri, pachete de vinuri, cutii de lemn, pahare, accesorii și alte produse comercializate de LacertA Winery.
Servicii - orice serviciu disponibil prin intermediul Site-ului sau solicitat prin formularul dedicat, inclusiv, dar fără a se limita la, degustări, vizite la cramă, tururi, experiențe private sau alte activități organizate la LacertA Winery.
Client - persoana fizică sau juridică care înregistrează sau inițiază procesul de înregistrare a unei Comenzi, inclusiv, dar fără a se limita la, prin intermediul Contului creat pe Site sau prin transmiterea unei solicitări prin formularul dedicat degustărilor.
Comandă - un document electronic ce intervine ca formă de comunicare între LacertA Winery și Client, prin care Clientul transmite către LacertA Winery, prin intermediul Site-ului, intenția sa de a achiziționa Bunuri de pe Site, în conformitate cu Termenii și Condițiile.
Solicitare de degustare - formularul electronic transmis de Client prin intermediul Site-ului, prin care acesta își exprimă intenția de a primi informații, ofertă, disponibilitate sau programare pentru Serviciile oferite de LacertA Winery. Pentru claritate, transmiterea unei solicitări de degustare nu echivalează automat cu acceptarea acesteia de către LacertA Winery și nu reprezintă încheierea unui Contract.
Cont - secțiune din Site, formată dintr-o adresă de e-mail și o parolă aleasă de către Client, care permite acestuia transmiterea Comenzii și care poate conține informații despre Client și istoricul acestuia în Site, precum istoricul comenzilor, comenzi în derulare, facturi fiscale sau alte informații relevante.
Contract - contract la distanță încheiat între LacertA Winery și Client, fără prezența fizică simultană a reprezentanților LacertA Winery și a Clientului, având ca obiect vânzarea Bunurilor și/sau prestarea Serviciilor, după caz.
LacertA Winery - denumirea comercială a FINE WINE LACERTA S.R.L., o societate cu răspundere limitată înregistrată și funcționând conform legislației din România, având sediul social în sat Fințești, nr. 434, ap. 2, județul Buzău, România, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2010000795109, având codul unic de înregistrare RO18728563.
Crama LacertA - ansamblul viticol și oenologic operat de LacertA Winery, situat la adresa DJ205 434, 127392 Fințești, județul Buzău, unde pot fi organizate degustări, tururi, vizite, evenimente private sau alte activități specifice, în funcție de disponibilitate și de oferta comunicată de LacertA Winery.
Site - domeniul www.lacertawinery.ro și toate subdomeniile acestuia, precum și orice alte domenii operate de LacertA Winery și care sunt redirecționate automat către domeniul www.lacertawinery.ro.
Utilizator - persoana fizică sau juridică ce accesează și utilizează Site-ul, inclusiv, dar fără a se limita la, prin crearea unui Cont.
3. CREAREA UNUI CONT
3.1. Pentru a vă crea un Cont, va fi necesară introducerea unei adrese de e-mail și alegerea unei parole. În urma înregistrării, veți putea utiliza datele contului de Utilizator la autentificările ulterioare.
3.2. LacertA Winery poate refuza solicitarea de generare a unui Cont în măsura în care constată că informațiile furnizate ca parte a procesului de creare a acestuia sunt în mod vădit neconforme cu realitatea, spre exemplu prin utilizarea unor nume corespunzătoare unor personaje de ficțiune, adrese inexistente sau alte date false.
3.3. Prin crearea și utilizarea Contului, Utilizatorul/Clientul își asumă răspunderea pentru menținerea confidențialității datelor de Cont, respectiv user și parolă, și pentru gestionarea accesării Contului. În măsura permisă de legislația în vigoare, Utilizatorul/Clientul este responsabil de activitatea derulată prin intermediul Contului său.
4. PLASAREA COMENZILOR PRIN INTERMEDIUL SITE-ULUI
4.1. Clientul poate adăuga Bunuri în coșul de cumpărături de pe Site, în limita stocului disponibil, pentru acele Bunuri pentru care stocul este indicat pe Site, urmând ca, dacă dorește înregistrarea Comenzii, să apese pe butonul „Finalizează Comanda” sau pe orice alt buton echivalent disponibil în Site.
4.2. Adăugarea unui Bun în coșul de cumpărături fără finalizarea Comenzii nu atrage după sine nicio obligație pentru LacertA Winery, rezervarea respectivelor Bunuri în favoarea Clientului nefiind garantată.
4.3. Prin înregistrarea unei Comenzi pe Site, Clientul este de acord să utilizeze formele de comunicare indicate pe Site, respectiv comunicarea telefonică sau prin e-mail.
4.4. Prin finalizarea unei Comenzi pe Site, Clientul reprezintă și garantează că toate datele furnizate către LacertA Winery sunt reale și corecte. Clientul va fi exclusiv răspunzător pentru orice consecință reieșind din sau cauzată de inadvertențele existente în cadrul datelor furnizate de acesta, precum livrarea cu întârziere a Bunurilor, livrarea la altă adresă, imposibilitatea contactării Clientului sau imposibilitatea emiterii corecte a facturii fiscale.
4.5. După înregistrarea unei Comenzi pe Site, Clientul va primi o notificare prin e-mail cu privire la plasarea acesteia. Această notificare va include detaliile Bunurilor comandate, costul total al Comenzii, inclusiv costurile de livrare, dacă este cazul, și un număr de identificare a Comenzii. Notificarea primită de Client după înregistrarea Comenzii are rol de informare și nu reprezintă acceptarea Comenzii sau formarea unui Contract, cu excepția cazului în care e-mailul transmis de LacertA Winery menționează expres acceptarea Comenzii.
4.6. Contractul se consideră încheiat în momentul în care Clientul primește notificarea prin care Comanda este confirmată în integralitate de către LacertA Winery sau în momentul în care plata online este confirmată și Comanda este acceptată de LacertA Winery, după caz.
4.7. După confirmarea Comenzii, Clientul poate primi o notificare separată prin care este informat că Bunurile comandate au fost preluate de curier în vederea livrării.
4.8. Termenii și Condițiile și informațiile puse la dispoziție de LacertA Winery pe Site vor sta la baza Contractului, în completarea acestora fiind, dacă este cazul, documentația care include certificate de conformitate, certificate de garanție sau orice alte documente emise de LacertA Winery ori de producători terți pentru anumite Bunuri comercializate pe Site.
4.9. Dacă o Comandă nu poate fi onorată în totalitate de LacertA Winery, indiferent de motiv, aceasta va informa Clientul utilizând adresa de e-mail sau numărul de telefon puse la dispoziție de acesta la efectuarea Comenzii. În această situație, Clientul va avea următoarele opțiuni:
4.9.1. să accepte stocul existent sau produsele disponibile, caz în care, dacă s-a făcut plata în avans, Clientului i se va returna diferența de preț, dacă este cazul;
4.9.2. să nu accepte stocul existent sau produsele disponibile, caz în care Clientul are dreptul la anularea întregii Comenzi și la rambursarea sumelor achitate, dacă este cazul.
4.10. Dacă o Comandă nu este confirmată, LacertA Winery poate contacta Clientul în vederea informării cu privire la anularea Comenzii. În cazul anulării unei Comenzi, LacertA Winery va returna Clientului orice sume de bani aferente unei astfel de Comenzi, în măsura în care acestea au fost achitate în avans.
4.11. LacertA Winery poate refuza o Comandă plasată prin intermediul Site-ului, în urma unei notificări adresate Clientului, fără ca acesta să poată pretinde daune de orice natură, în următoarele situații:
4.11.1. eșuarea sau invalidarea tranzacției online de către procesatorul de plăți;
4.11.2. neacceptarea de către banca emitentă a cardului Clientului a tranzacției;
4.11.3. furnizarea de date incomplete sau incorecte de către Client;
4.11.4. activitatea Clientului poate produce daune Site-ului sau LacertA Winery;
4.11.5. cel puțin două livrări consecutive eșuate din cauze care țin exclusiv de Client;
4.11.6. utilizarea abuzivă a Site-ului, indiferent de forma abuzului;
4.11.7. existența unor suspiciuni rezonabile cu privire la modalitatea de plată utilizată de Client;
4.11.8. existența unor suspiciuni rezonabile că persoana care plasează Comanda nu a împlinit vârsta de 18 ani;
4.11.9. alte motive obiective, comunicate Clientului în măsura în care acest lucru este posibil.
4.12. LacertA Winery are dreptul, în orice moment, să modifice, să suspende sau să înceteze comercializarea online a Bunurilor, parțial sau în totalitate, temporar sau permanent, cu sau fără notificare prealabilă. LacertA Winery nu va fi responsabilă pentru nicio modificare, suspendare sau întrerupere a disponibilității Bunurilor respective, sub rezerva că orice Comenzi confirmate anterior operațiunilor de modificare, suspendare sau încetare dispuse de LacertA Winery vor fi executate în mod corespunzător sau, dacă executarea nu mai este posibilă, sumele achitate vor fi rambursate Clientului.
5. FORMULARUL PENTRU DEGUSTĂRI ȘI SERVICII ORGANIZATE LA CRAMĂ
5.1. Site-ul poate pune la dispoziția Utilizatorilor un formular dedicat solicitărilor pentru degustări, vizite la cramă, tururi, experiențe private sau alte Servicii organizate la Crama LacertA.
5.2. Transmiterea formularului de degustare reprezintă o solicitare de informații, ofertă sau disponibilitate și nu echivalează cu acceptarea automată a rezervării, cu încheierea unui Contract sau cu obligația LacertA Winery de a presta Serviciile solicitate.
5.3. După transmiterea formularului, LacertA Winery poate contacta Clientul prin e-mail sau telefonic pentru a confirma detaliile solicitării, inclusiv, dar fără a se limita la, data dorită, intervalul orar, numărul de participanți, tipul de degustare, eventualele preferințe alimentare, cerințe speciale sau alte detalii relevante pentru organizarea Serviciilor.
5.4. Serviciile constând în degustări, tururi sau vizite la Crama LacertA se vor presta doar în baza confirmării exprese transmise de LacertA Winery către Client, prin e-mail sau alt mijloc de comunicare agreat.
5.5. Condițiile specifice privind programarea, plata, modificarea sau anularea degustărilor, tururilor, vizitelor la cramă sau altor experiențe organizate la LacertA Winery vor fi comunicate Clientului prin e-mail, în funcție de solicitarea transmisă, numărul de participanți, data dorită și disponibilitatea LacertA Winery.
5.6. LacertA Winery își rezervă dreptul de a refuza sau reprograma solicitările de degustare în funcție de disponibilitate, capacitate, condiții logistice, condiții meteorologice, evenimente private, activități de producție sau alte motive obiective.
6. DREPTUL DE RETRAGERE AL CLIENTULUI
6.1. Potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii („OUG 34/2014”), Clientul consumator are dreptul să se retragă din Contract, în termen de 14 zile calendaristice, fără invocarea niciunui motiv și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute de lege.
6.2. Perioada de 14 zile se calculează, după caz:
6.2.1. din ziua în care Clientul intră în posesia fizică a Bunurilor;
6.2.2. din ziua în care Clientul intră în posesia fizică a ultimului Bun achiziționat, în cazul în care Clientul comandă printr-o singură Comandă produse multiple care vor fi livrate separat;
6.2.3. din ziua în care Clientul intră în posesia fizică a ultimului Bun sau a ultimei piese, în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese;
6.2.4. din data încheierii Contractului, în cazul contractelor de prestări Servicii, în măsura în care dreptul de retragere este aplicabil potrivit legii.
6.3. În cazul în care Clientul decide să se retragă din Contract, acesta poate:
6.3.1. să contacteze LacertA Winery la adresa de e-mail online@lacertawinery.ro;
6.3.2. să transmită orice altă declarație neechivocă în care își exprimă decizia de retragere din Contract.
6.4. În cazul în care Clientul alege să își exercite dreptul legal de retragere, iar Comanda a fost achitată în prealabil, LacertA Winery va rambursa suma în maximum 14 zile calendaristice de la data la care a fost informată de Client asupra deciziei de retragere, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
6.5. Returnarea sumei se va face prin aceeași modalitate de plată ca cea folosită de Client pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care Clientul a fost de acord cu o altă modalitate de plată.
6.6. LacertA Winery nu are obligația de a rambursa costurile suplimentare în cazul în care Clientul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită prin intermediul Site-ului.
6.7. LacertA Winery poate amâna rambursarea până la data recepționării Bunurilor care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii unei dovezi din partea Clientului în sensul că acesta a trimis Bunurile către LacertA Winery.
6.8. Clientul, în calitate de consumator, este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii Bunurilor rezultată din manipularea acestora într-un mod diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor.
6.9. Potrivit legislației aplicabile, sunt exceptate de la aplicarea dreptului de retragere, între altele:
6.9.1. contractele de prestări Servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al Clientului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere după executarea completă a Contractului de către LacertA Winery;
6.9.2. furnizarea Bunurilor confecționate după specificațiile prezentate de Client sau personalizate în mod clar, precum ambalaje, etichete, cutii sau pachete personalizate, dacă este cazul;
6.9.3. furnizarea Bunurilor care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
6.9.4. furnizarea Bunurilor sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de Client, inclusiv sticle de vin desigilate sau alte produse alimentare ori băuturi desigilate;
6.9.5. furnizarea băuturilor alcoolice al căror preț a fost convenit în momentul încheierii Contractului, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile și a căror valoare reală depinde de fluctuațiile de pe piață pe care LacertA Winery nu le poate controla;
6.9.6. prestarea de servicii de catering sau servicii privind activitățile de agrement, în cazul în care Contractul prevede o dată sau o perioadă de executare specifică, inclusiv degustări, tururi, vizite la cramă, evenimente private sau alte Servicii organizate la Crama LacertA.
6.10. Pentru claritate, Utilizatorii/Clienții vor avea în vedere că:
6.10.1. nuanțele Bunurilor, astfel cum sunt prezentate pe Site, pot fi diferite în realitate, inclusiv din cauza setărilor monitorului, telefonului sau dispozitivului utilizat pentru vizualizarea Site-ului;
6.10.2. dimensiunile și forma Bunurilor pot fi diferite în realitate față de modul în care apar în imaginile disponibile pe Site;
6.10.3. fotografiile și imaginile de pe Site au rol ilustrativ/orientativ;
6.10.4. în cazul pachetelor de vinuri, LacertA Winery poate modifica ambalajul sau prezentarea, fără a afecta conținutul esențial al produsului comandat, cu excepția cazului în care ambalajul a fost indicat expres ca parte esențială a produsului.
7. PREȚUL DE VÂNZARE, FACTURAREA ȘI PLATA BUNURILOR ȘI SERVICIILOR
7.1. Prețul de vânzare al Bunurilor și Serviciilor este cel afișat pe Site sau comunicat Clientului prin ofertă, după caz. Prețul afișat include TVA, precum și orice altă taxă aplicabilă, mai puțin cheltuielile de livrare ale Bunurilor, care vor fi evidențiate separat.
7.2. Prețul de vânzare poate fi modificat de LacertA Winery la orice moment, fără notificare prealabilă. Modificările de preț nu afectează Comenzile deja confirmate de LacertA Winery.
7.3. Orice promoții sau oferte privind Bunuri și/sau Servicii prezentate pe Site sunt valabile în limita stocului disponibil, numai în perioada indicată pe Site și sunt supuse oricăror termeni și condiții specifice edictate pentru acestea.
7.4. Cu excepția cazului în care se prevede altfel în Termeni și Condiții, prețul total pe care îl va plăti Clientul pentru Bunurile comandate este cel indicat în momentul înregistrării Comenzii. Costurile de livrare vor fi evidențiate separat și adăugate la prețul total al Comenzii, acolo unde este cazul.
7.5. Pentru Serviciile solicitate prin formularul de degustări, prețul va fi comunicat Clientului prin e-mail, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare agreat, în funcție de tipul experienței, numărul de participanți, data solicitată, eventualele servicii suplimentare și disponibilitatea LacertA Winery.
7.6. LacertA Winery își rezervă dreptul de a solicita un avans sau plata integrală în avans pentru confirmarea rezervărilor aferente degustărilor, tururilor, vizitelor la cramă sau evenimentelor private, în măsura în care acest lucru este comunicat Clientului în procesul de confirmare.
7.7. În momentul confirmării Comenzii, LacertA Winery va emite o factură pentru Bunurile și/sau Serviciile ce urmează a fi livrate sau furnizate, Clientul fiind obligat să furnizeze toate informațiile necesare emiterii facturii în conformitate cu legislația în vigoare și asumându-și întreaga responsabilitate pentru exactitatea acestora.
7.8. Pentru o comunicare corectă a facturilor aferente Comenzii, Clientul are obligația de a-și actualiza ori de câte ori este cazul datele din Contul său și/sau datele comunicate către LacertA Winery.
7.9. Facturile pot fi primite de Client în format electronic, prin e-mail, prin adăugarea acestora în Contul Clientului sau prin orice alt mijloc electronic agreat de părți. Prin plasarea Comenzii, Clientul își exprimă acordul să primească facturile în format electronic.
7.10. Bunurile și Serviciile comandate pot fi plătite în RON, prin metodele disponibile pe Site sau comunicate de LacertA Winery, inclusiv, dar fără a se limita la, plata online cu cardul, ordin de plată/transfer bancar, plata ramburs, numerar la livrare sau numerar la prestarea Serviciilor, în măsura în care aceste metode sunt disponibile.
7.11. Pentru plățile în numerar, LacertA Winery va respecta limitele prevăzute de legislația aplicabilă privind operațiunile de încasări și plăți în numerar.
7.12. Pentru asigurarea securității tranzacțiilor, pentru plata online LacertA Winery folosește procesatorul de plăți pus la dispoziție prin platforma Shopify. În cazul plăților online, Clientul va fi redirecționat, după caz, către pagina securizată de plată sau va introduce datele necesare autorizării tranzacției în interfața de plată disponibilă prin Shopify, urmând instrucțiunile furnizate de această platformă.
7.13. În cazul plăților online, LacertA Winery nu este și nu poate fi făcută responsabilă pentru niciun alt cost suplimentar suportat de Client, inclusiv, dar fără a se limita la, comisioane de conversie valutară aplicate de banca emitentă a cardului, în cazul în care moneda de emitere a acestuia diferă de RON.
7.14. În măsura în care, prin excepție, LacertA Winery și Clientul agreează livrarea de Bunuri și/sau prestarea de Servicii care nu au fost achitate anterior sau concomitent livrării sau prestării, pentru sumele neachitate la scadență Clientul va datora către LacertA Winery penalități de întârziere în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere, calculate la valoarea totală a facturii scadente și neachitate.
7.15. În cazul în care LacertA Winery descoperă o eroare legată de prețul unor Bunuri sau Servicii comandate deja de Client, acesta va fi informat cât mai curând posibil, înainte ca LacertA Winery să confirme Comanda sau rezervarea, despre eroarea produsă. În aceste situații, Clientul va putea fie să reconfirme Comanda sau rezervarea la prețul corect, fie să o anuleze.
7.16. În cazul în care a intervenit o eroare legată de preț, iar Clientul decide anularea Comenzii după ce a fost informat cu privire la prețul corect, LacertA Winery va rambursa sumele aferente respectivei Comenzi în termen de 14 zile calendaristice de la anulare, în măsura în care acestea au fost achitate în avans.
8. LIVRAREA BUNURILOR
8.1. LacertA Winery asigură livrarea Bunurilor pe teritoriul României. Cu titlu de excepție, Comenzile ce implică livrarea Bunurilor în afara teritoriului României pot fi acceptate de LacertA Winery doar în urma furnizării către Client a unei cotații personalizate pentru costurile de transport, urmată de acceptarea formală a acesteia de către Client.
8.2. După încheierea valabilă a Contractului cu privire la livrarea de Bunuri, Clientul poate primi un SMS și/sau e-mail care va conține numărul documentului de transport, respectiv AWB, pentru verificarea stadiului transportului, numărul și valoarea Comenzii și modalitatea de plată, în funcție de informațiile puse la dispoziție de societatea de curierat și/sau de platforma prin care este procesată Comanda.
8.3. Livrarea se va efectua prin intermediul societății de curierat TNT sau, după caz, prin intermediul altor parteneri de curierat indicați de LacertA Winery. Societatea de curierat va contacta Clientul în vederea livrării, prin telefon, SMS sau e-mail, la datele de contact furnizate în timpul procesului de Comandă, conform politicilor interne ale societății de curierat.
8.4. Costul livrării standard este de 20 lei pentru Comenzile cu valoare mai mică de 200 lei. Pentru Comenzile cu valoare de minimum 200 lei, livrarea este gratuită pe teritoriul României, cu excepția cazului în care pe Site sunt comunicate condiții speciale pentru anumite produse, promoții sau destinații de livrare.
8.5. Costurile de livrare vor fi afișate în procesul de checkout, înainte de finalizarea Comenzii, și vor fi adăugate la prețul total al Comenzii, acolo unde este cazul.
8.6. Cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel cu privire la momentul livrării, Bunurile comandate vor fi livrate către Client fără întârziere nejustificată și, în orice caz, în decurs de cel mult 30 de zile de la încheierea Contractului. În cazul în care nu pot fi respectate termenele de livrare, LacertA Winery va anunța Clientul cu privire la termenul estimat al livrării. LacertA Winery nu își asumă răspunderea pentru întârzierile cauzate exclusiv de firma de curierat.
8.7. Clientul este exclusiv responsabil:
8.7.1. să se asigure că livrarea se poate face la adresa de livrare indicată și că este disponibil la această adresă la data livrării pentru acceptarea Bunurilor;
8.7.2. să se asigure că există spațiu la adresa de livrare pentru primirea Bunurilor, precum și căi de acces corespunzătoare la adresa de livrare;
8.7.3. să ofere în prealabil cât mai multe detalii despre caracteristicile speciale ale locului de livrare, pentru a se asigura că livrarea poate avea loc;
8.7.4. să se asigure că persoana care primește Bunurile a împlinit vârsta de 18 ani, în cazul Comenzilor care conțin băuturi alcoolice.
8.8. Dacă livrarea nu poate avea loc deoarece adresa de livrare este incorectă, accesul este insuficient, Clientul nu poate fi contactat sau dintr-un alt motiv pe care LacertA Winery nu îl poate controla sau prevedea în mod rezonabil, Bunurile comandate pot fi depozitate temporar în depozitul societății de curierat, conform politicilor acesteia.
8.9. După expirarea termenului de depozitare practicat de societatea de curierat, Comanda poate fi returnată către LacertA Winery. În cazul în care costurile aferente acestei Comenzi au fost deja achitate, suma corespunzătoare Bunurilor va fi rambursată Clientului, costurile de transport urmând a fi suportate de Client, în măsura permisă de legislația aplicabilă.
8.10. În măsura în care Clientul revine și solicită retrimiterea Comenzii, toate costurile legate de noul transport vor fi în sarcina sa.
8.11. La livrare, documentul care confirmă executarea livrării poate fi semnat de Client sau de persoana desemnată de acesta. Prin aceasta nu va fi afectat dreptul legal al Clientului de a notifica ulterior constatarea unui defect sau orice altă lipsă de conformitate a Bunurilor. Refuzul de semnare a documentului de livrare poate reprezenta refuzul de acceptare a Bunurilor.
8.12. După preluarea Bunurilor, Clientul dobândește posesia fizică asupra acestora. Din acest moment, Clientul preia riscurile asupra Bunurilor, respectiv riscul de pierdere, pieire sau deteriorare. Proprietatea asupra Bunurilor se transferă de la LacertA Winery către Client la plata integrală a Bunurilor.
8.13. În cazul în care Clientul nu este disponibil personal, poate desemna o terță persoană care să preia Bunurile în numele său. Reprezentantul Clientului care va prelua Bunurile trebuie să fie o persoană cu capacitatea juridică necesară și, în cazul Bunurilor constând în băuturi alcoolice, să fi împlinit vârsta de 18 ani.
8.14. La livrare, Clientul va verifica starea ambalajului și numărul corect de produse livrate. În cazul în care există deteriorări evidente, Bunuri lipsă sau Bunuri incorecte, aceste constatări vor fi înregistrate în documentele de livrare sau comunicate către LacertA Winery într-un termen rezonabil.
8.15. Articolele lipsă vor fi livrate gratuit, iar articolele deteriorate sau incorecte vor fi returnate și, după caz, înlocuite și livrate gratuit. Pentru orice problemă apărută în procesul de livrare, Clientul va contacta LacertA Winery la adresa de e-mail online@lacertawinery.ro.
9. PRESTAREA SERVICIILOR
9.1. LacertA Winery asigură prestarea Serviciilor în conformitate cu descrierea acestora comunicată pe Site, prin e-mail, telefonic sau prin ofertă, la data confirmării rezervării.
9.2. Serviciile constând în degustări, tururi, vizite sau experiențe organizate la Crama LacertA se vor presta la data și ora agreate cu Clientul și menționate în e-mailul de confirmare transmis de LacertA Winery.
9.3. Clientul înțelege că organizarea degustărilor, tururilor și experiențelor la cramă implică alocarea de resurse materiale și umane, pregătirea spațiilor, pregătirea vinurilor și, după caz, pregătirea produselor alimentare sau a altor elemente incluse în experiență.
9.4. În cadrul participării la degustări, tururi sau vizite organizate la Crama LacertA, Clienții și participanții desemnați de aceștia vor respecta normele de ordine interioară ale cramei, instrucțiunile reprezentanților LacertA Winery și regulile de siguranță comunicate.
9.5. Pentru claritate, Crama LacertA este un ansamblu viticol și oenologic funcțional. Din motive de siguranță, securitate a circuitului de producție și protecție a participanților, aceștia trebuie să respecte, în orice moment, indicațiile reprezentanților LacertA Winery.
9.6. Accesul minorilor la tururi, degustări sau vizite la cramă este permis doar sub stricta supraveghere a părinților sau a însoțitorilor adulți și sub condiția informării prealabile a LacertA Winery. Minorilor nu le vor fi servite băuturi alcoolice.
9.7. LacertA Winery poate presta Servicii constând în tururi și degustări în beneficiul mai multor Clienți simultan, grupurile de vizitatori urmând a fi organizate în funcție de facilitățile disponibile. Pentru claritate, LacertA Winery nu își asumă obligația de a asigura că fiecare Client sau grup va beneficia de un tur ori de o degustare individuală, cu excepția cazului în care acest lucru a fost agreat expres în scris.
9.8. LacertA Winery poate propune reprogramarea Serviciilor în cazul în care prestarea acestora nu poate avea loc din motive obiective, inclusiv, dar fără a se limita la, condiții meteorologice nefavorabile, evenimente private, lucrări de producție, imposibilitatea accesului în anumite spații, situații de forță majoră sau alte împrejurări care nu pot fi controlate în mod rezonabil.
9.9. Condițiile privind modificarea, reprogramarea sau anularea unei rezervări pentru Servicii vor fi comunicate Clientului prin e-mail, în funcție de solicitarea transmisă și de condițiile specifice agreate între părți.
10. CONFORMITATEA BUNURILOR
10.1. Toate Bunurile comercializate pe Site respectă prevederile legislației din România, inclusiv în domeniul viti-vinicol, în cazul vinurilor produse sau comercializate de LacertA Winery.
10.2. În măsura în care Clientul constată orice deficiență a Bunurilor, inclusiv, dar fără a se limita la, defect de dop, deteriorare, produs greșit sau produs lipsă, acesta va contacta LacertA Winery la adresa de e-mail online@lacertawinery.ro.
10.3. Clientul poate solicita, după caz, returnarea contravalorii Bunurilor sau înlocuirea cu Bunuri conforme, fără costuri suplimentare pentru Client, în condițiile legii.
10.4. Dacă LacertA Winery nu poate înlocui Bunurile cu unele conforme, spre exemplu în caz de epuizare a stocului relevant, valoarea acestora va fi restituită în termen de maximum 14 zile de la confirmarea solicitării Clientului, în condițiile legii.
11. POLITICA DE RECENZII ȘI COMENTARII
11.1. Utilizatorii/Clienții pot scrie recenzii și comentarii în secțiunile dedicate de pe Site, în măsura în care aceste secțiuni sunt disponibile. Informațiile înscrise de aceștia trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
11.1.1. să se refere exclusiv la caracteristicile Bunurilor și/sau Serviciilor achiziționate, intenționat a fi achiziționate sau returnate;
11.1.2. să fie redactate în limba română sau limba engleză;
11.1.3. limbajul să nu fie ofensator, jignitor, discriminatoriu sau defăimător la adresa altor Clienți, a LacertA Winery sau a unor terți;
11.1.4. să nu folosească respectivele secțiuni ale Site-ului în scopuri de marketing, publicitate, promovare sau spam;
11.1.5. informațiile introduse să fie reale, corecte, neînșelătoare și în conformitate cu legile aplicabile;
11.1.6. să nu încalce drepturile altor părți, inclusiv drepturi de autor, drepturi de marcă, drepturi de proprietate intelectuală, dreptul la imagine sau dreptul la viață privată;
11.1.7. să nu divulge și să nu încerce obținerea de date personale ale unor terți;
11.1.8. să nu utilizeze recenzia, comentariul, întrebarea sau răspunsul ca mijloc de comunicare directă cu LacertA Winery.
11.2. În momentul plasării unei recenzii, comentariu, întrebări sau răspuns pe Site, Utilizatorul/Clientul acordă către LacertA Winery o licență neexclusivă, perpetuă, irevocabilă, nelimitată teritorial, pentru utilizarea, reproducerea, modificarea, adaptarea, publicarea, traducerea, distribuirea și afișarea acestui conținut, în măsura permisă de legislația aplicabilă.
11.3. În măsura în care Utilizatorii/Clienții nu respectă prevederile de mai sus privind recenziile și comentariile, LacertA Winery își rezervă dreptul de a proceda la eliminarea conținutului respectiv și/sau la suspendarea Contului Utilizatorului/Clientului în cazul unor abateri repetate sau grave.
12. POLITICA DE SOLUȚIONARE A SESIZĂRILOR ȘI RECLAMAȚIILOR
Pentru orice sesizări sau reclamații legate de Bunurile și/sau Serviciile achiziționate, Clienții au la dispoziție formularul de Contact din cadrul Site-ului, numărul de telefon 0374 887 474 sau adresa de e-mail online@lacertawinery.ro.
Termenul maxim de soluționare a reclamațiilor sau sesizărilor este de 30 de zile calendaristice de la primirea acestora, cu excepția situațiilor în care legislația aplicabilă prevede un alt termen.
13. SECURITATEA SITE-ULUI
13.1. Site-ul poate fi utilizat doar cu bună-credință, în scopul în care a fost creat, cu respectarea practicilor în domeniu și a legislației aplicabile.
13.2. Site-ul nu poate fi utilizat în scopul introducerii de viruși sau orice alt program ori material care poate fi tehnic dăunător sau distructiv. Sunt interzise încercările de acces neautorizat la acest Site, la serverul pe care este găzduit acesta sau la orice alt server, calculator ori bază de date în legătură cu Site-ul.
13.3. Prin acceptarea Termenilor și Condițiilor, Utilizatorii/Clienții își asumă obligația de a nu întreprinde niciun atac de blocare a Site-ului, de a nu îl utiliza în mod abuziv și de a nu întreprinde orice alte acțiuni distructive cu privire la acesta.
13.4. Nerespectarea dispozițiilor din prezenta clauză poate fi raportată autorităților competente în vederea aplicării sancțiunilor legale și poate determina suspendarea imediată a dreptului de a utiliza Site-ul.
13.5. Utilizatorii/Clienții sunt pe deplin răspunzători de orice prejudicii cauzate LacertA Winery sau unor terți prin orice acțiuni care încalcă prezenta clauză.
13.6. LacertA Winery întreprinde toate eforturile rezonabile pentru a asigura o navigare sigură pe Site, însă nu garantează că Site-ul, serverele pe care este găzduit sau e-mailurile trimise sunt fără viruși sau alte componente informatice cu caracter potențial dăunător, că nu conțin erori, omisiuni, defecțiuni, întârzieri sau întreruperi în operare ori transmitere.
13.7. Utilizatorii/Clienții folosesc Site-ul pe riscul propriu, LacertA Winery nefiind în niciun fel răspunzătoare pentru eventualele prejudicii cauzate de utilizarea, accesarea sau vizitarea Site-ului ori de utilizarea informațiilor de pe Site, fără ca prin această prevedere să fie afectate drepturile de care beneficiază Clientul, în calitate de consumator.
13.8. Clientul trebuie să se asigure că are instalate sisteme adecvate de protecție, menite să protejeze dispozitivul cu care accesează Site-ul de viruși și/sau orice alt conținut dăunător.
13.9. Orice linkuri către alte site-uri web sau materiale ale unor terțe părți postate pe Site sunt oferite exclusiv în scop informativ, iar LacertA Winery nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul acestor site-uri și materiale, pentru produsele sau serviciile promovate ori comercializate prin intermediul acestor site-uri web.
13.10. LacertA Winery va asigura confidențialitatea datelor Utilizatorilor/Clienților, respectiv a datelor de autentificare, parolei și tuturor celorlalte detalii în legătură cu Contul creat pe Site, în conformitate cu Politica de Confidențialitate.
13.11. Utilizatorul/Clientul trebuie să se asigure că informațiile privind Contul creat pe Site rămân confidențiale în orice moment și că nu vor fi transmise către terți. Utilizatorul/Clientul are obligația de a notifica LacertA Winery în cel mai scurt timp posibil dacă există suspiciuni că securitatea Contului său este în pericol.
14. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
14.1. Întregul conținut al Site-ului, care include, dar nu se limitează la, toate imaginile, logo-urile, reprezentările stilizate, simbolurile, textele, descrierile de produse, materialele grafice, fotografiile și/sau conținutul video/multimedia incluse pe Site în orice moment, este proprietatea exclusivă a LacertA Winery sau este utilizat de LacertA Winery în baza unor drepturi legale sau contractuale.
14.2. Nicio persoană care are sau obține acces la conținutul de pe Site, prin orice mijloc de comunicare, indiferent dacă utilizează Site-ul prin înregistrarea unui Cont sau fără Cont și indiferent de scop, nu este îndreptățită, fără acordul prealabil dat în formă scrisă de LacertA Winery, la:
14.2.1. copierea, transmiterea, publicarea, transferul, modificarea, utilizarea, reproducerea, afișarea sau includerea oricărei părți din conținutul Site-ului în orice alt conținut sau context;
14.2.2. eliminarea parțială sau totală a simbolurilor, logourilor, mărcilor sau oricăror altor reprezentări grafice care semnifică drepturi ale LacertA Winery asupra conținutului Site-ului;
14.2.3. transferul, vânzarea sau comercializarea în orice mod a unor documente sau materiale redactate ori realizate prin reproducerea, modificarea, utilizarea sau afișarea conținutului Site-ului.
14.3. LacertA Winery își rezervă dreptul unilateral de a interzice oricărei persoane care are acces la Site orice asemenea utilizare ori de câte ori o consideră contrară prevederilor din acești Termeni și Condiții, Utilizatorii/Clienții urmând a fi deplin răspunzători pentru orice prejudicii cauzate prin încălcarea acestora.
14.4. LacertA Winery poate oferi oricărei persoane care are acces la Site dreptul de a utiliza o parte sau anumite informații din conținutul de pe Site printr-un contract distinct. Este interzisă orice utilizare a conținutului Site-ului în alte scopuri decât cele permise expres prin Termenii și Condițiile sau printr-un contract încheiat cu LacertA Winery.
14.5. Prevederile din această secțiune se vor aplica în egală măsură oricărui conținut transmis de LacertA Winery unei persoane prin mijloace electronice sau prin orice alt mijloc de comunicare disponibil.
15. RĂSPUNDERE
15.1. LacertA Winery nu poate fi făcută răspunzătoare pentru daune de orice fel pe care Clientul sau orice terță parte le poate suferi ca rezultat al îndeplinirii de către LacertA Winery a oricăreia dintre obligațiile sale conform Contractului și/sau pentru daune care rezultă din utilizarea Bunurilor după livrare sau din participarea la Servicii, cu excepția cazurilor în care răspunderea nu poate fi limitată potrivit legislației aplicabile.
15.2. LacertA Winery nu poate fi făcută răspunzătoare pentru nicio pierdere a Utilizatorului sau a Clientului în situația în care aceasta este cauzată de nerespectarea Termenilor și Condițiilor, a Contractului, a instrucțiunilor menționate pe Site sau a comunicărilor emise ca parte a plasării, livrării sau prestării unei Comenzi ori a unui Serviciu.
15.3. LacertA Winery nu poate fi făcută răspunzătoare pentru prejudiciile create ca urmare a nefuncționării Site-ului, precum și pentru cele rezultând din imposibilitatea accesării anumitor linkuri din cadrul acestuia.
15.4. LacertA Winery nu poate fi făcută răspunzătoare pentru orice prejudicii suferite de Clienți ca urmare a nerespectării de către aceștia, în cadrul participării la degustări, tururi sau vizite organizate la Crama LacertA, a normelor de ordine interioară, a instrucțiunilor reprezentanților LacertA Winery sau a regulilor de siguranță comunicate.
15.5. În cea mai mare măsură permisă de lege, răspunderea LacertA Winery pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a Contractului este limitată la contravaloarea Bunurilor și/sau Serviciilor ce fac obiectul acestuia.
16. CESIONAREA ȘI SUBCONTRACTAREA
LacertA Winery poate cesiona și/sau subcontracta o terță parte pentru orice servicii ce țin de onorarea Comenzii și, respectiv, executarea Contractului, cu informarea Clientului, nefiind necesar acordul acestuia în acest sens. În caz de cesiune sau subcontractare, LacertA Winery rămâne răspunzătoare față de Client cu privire la executarea obligațiilor reieșind din Contract, în măsura prevăzută de lege.
17. FORȚA MAJORĂ
17.1. Niciuna dintre părțile la Contract nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale dacă o astfel de neexecutare la termen și/sau în mod corespunzător, total sau parțial, este datorată unui eveniment de forță majoră, astfel cum aceasta este definită de legislația aplicabilă.
17.2. Dacă în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului de forță majoră respectivul eveniment nu încetează, fiecare parte la Contract va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea Contractului, fără nicio altă formalitate sau intervenție a instanței de judecată, fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune.
18. LEGEA APLICABILĂ. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
Prezenții Termeni și Condiții, precum și orice Contract încheiat în baza acestora, sunt supuse legii române.
Eventualele litigii apărute între LacertA Winery și Utilizatori/Clienți se vor soluționa pe cale amiabilă sau, în cazul în care această soluționare nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente potrivit legislației aplicabile.
19. CLAUZE SPECIALE
Prin acceptarea Termenilor și Condițiilor, respectiv prin bifarea checkbox-ului corespunzător din Site și/sau prin trimiterea unei Comenzi și/sau prin efectuarea unei plăți aferente unei Comenzi plasate pe Site și/sau prin transmiterea unei solicitări pentru degustări, Utilizatorul/Clientul consimte expres cu privire la prevederile Termenilor și Condițiilor, inclusiv, dar fără a se limita la, cele privind limitarea răspunderii, dreptul LacertA Winery de a refuza sau anula Comenzi ori rezervări, condițiile de livrare, condițiile de prestare a Serviciilor, legea aplicabilă și soluționarea litigiilor.